Ce poti face in Cheile Turzii?

In Rezervatia Naturala Cheile Turzii si in imprejurimi iti poti petrece timpul cu diverse activitati, precum drumetii la pas sau cu bicicleta, catarare (via ferrata), tiroliana, parapantism si altele.

1. Poti sa te plimbi pe un traseu marcat (hiking, trekking)

Cel mai simplu este sa te plimbi si sa te bucuri de natura. Poti urma unul din multe trasee marcate din Cheile Turzii, cel mai practicat fiind Circuitul Crestelor. Te vei bucura de privelisti incredibile, vei descoperi habitate si plante rare si vei avea ocazia sa te conectezi cu tine insati. Privelistea de pe creste este splendida si merita vazuta.

cheile turzii

2. Poti sa te dai cu bicicleta (mountain biking)

Majoritatea traseelor marcate sunt practicabile si cu bicicleta (MTB). Chiar si din Cluj poti ajunge cu bicicleta in Cheile Turzii, acest traseu fiind foarte popular vara. Te rugam ca in rezervatie sa nu te abati foarte mult de la traseu si sa ai grija de plantele rare ce se gasesc aici.

bicicleta cheile turzii

3. Poti face via ferrata (catarare)

In Cheile Turzii se gaseste un traseu de via ferrata considerat a fi unul din cele mai spectaculoase din tara. Via ferrata este un tip de catarare amenajata cu cabluri metalice si trepte. Traseul de via ferrata din Cheile Turzii poate fi practicat doar cu echipament special (ham, lonja, casca, bocanci, etc). Pentru a practica un traseu de catarare (via ferrata) trebuie sa inchiriezi sau sa cumperi echipamentul sau sa te alaturi unui grup organizat cu ghid. Iti recomandam serviciile Clubului Montan Carpati 29.

catarare cheile turzii

4. Poti face escalada / alpinism (rock climbing)

In Cheile Turzii poti escalada si face alpinism, daca ai experienta sau daca esti inscris intr-un club sau faci asta alaturi de un ghid. De-a lungul anilor, in chei s-au amenajat cu pitoane si documentat peste 300 de trasee de escalada (alpinism), pe toate crestele cheilor. Cheile sunt unul din locurile din Romania cu cele mai multe optiuni pentru pasionatii de alpinism. Aici gasiti o lista si harta cu catarari.

via ferrata cheile turzii

5. Poti zbura cu parapanta

Daca iti doresti o experienta de neuitat, poti alege sa zbori cu parapanta (in tandem) peste Cheile Turzii sau in imprejurimi. Privelistea si adrenalina sunt garantate. Zborul se poate face doar atunci cand conditiile meteo sunt bune si doar cu rezervare la operator: SkyFly.

6. Poti sa meditezi sau sa faci yoga

Descopera un loc doar al tau in care sa te simti bine si sa te conectezi la natura. Zona din sudul cheilor (inspre Dealul Bisericii) este imensa si ocolita de turisti. Camparea este interzisa in rezervatie, asadar te rugam sa gasesti un amenajat pentru a campa si sa te asiguri ca strangi dupa tine la plecare.

relaxare cheile turzii

7. Poti sa descoperi valoarea culturala a locului

In imprejurimi sunt cateva sate deosebit de pitoresti precum Borzesti, Cheia sau Deleni. In aceste sate inca mai poti vedea case vechi, gospodarii traditionale si poti experimenta atmosfera satului romanesc. Daca planuiesti din timp, ai sansa de a gusta preparate traditionale de la tarani.

sat deleni cluj

8. Poti sa descoperi obiective din apropiere

Ai zeci de obiective care merita vazute la mica distanta de Cheile Turzii. Orasul Cluj-Napoca si centrul istoric, Salina Turda si baile sarate, Muntii Trascaului si zecile de chei si rezervatii naturale, Muntii Apuseni, Cetatea Liteni, Lacul Belis Fantanele, Rezervatia Scarita-Belioara, Statiunea Baisoara, Castelul Banffy din Bontida, Stufarisurile de la Sic, Satul Rimetea si Piatra Secuiului, Tara Calatei, Rosia Montana si multe altele.

Viziteaza Cheile Turzii

Zona Cheile Turzii este deosebit de minunata si ofera un refugiu pentru cei care iubesc natura si muntele. In Cheile Turzii se gasesc doua camping-uri amenajate, insa se poate campa gratuit in afara ariei protejate, respectand natura. De asemenea, la intrarea in Cheile Turzii dinspre localitatea Cheia se gasesc mai multe terase unde se poate servi masa. Cheile sunt foarte accesibile din Turda sau Cluj-Napoca si se afla la distanta mica de alte obiective turistice care merita vizitate.